18

- Omule, devii om.

- Poftim? Dar până acum ce-am fost?

- Doar ştii că nu asta am vrut să zic..Faci 18′

Nu vreau să ştiu. Nu-mi aminti. Nu vreau să ştiu. Vreau să fie ziua mea şi să imi amintesc abia a doua zi că a fost ziua mea , iar tu să mă găseşti întâmplător pe stradă şi să îmi sari în braţe şi apoi să mă cerţi şi în loc de lamulţiani să îmi zici”mi-am făcut griji. unde ai umblat? toţi ai tăi te-au căutat, să nu mai faci asta”. Iartă-mă dragă, că te întreb dar ce a fost ieri? Am găsit o sumedenie de apeluri. N-am vrut să le răspund, pur şi simplu; m-am plimbat. S-a întamplat ceva? A fost ziua ta, prostuţule.. Vreau. Să nu fiu nevoit să zic de zeci de ori “mulţumesc, mulţumesc”. Să nu fiu nevoit să aud sfaturile alea  ”să înveţi măcar la fel ca până acum, să o ţii la fel” . O ţin la fel, dar o ţin pe a mea. Şi să nu vă dau bomboane. Şi să nu vă îmbătaţi şi să fiţi fericiţi că am îmbătrânit ci pentru că aveţi ce bea. Nu.

Hai frate, ce ai, ce-i cu tine?

Nimic..şi cum? începând de ieri răspund în totalitate pentru ceea ce fac? Eu sunt un laş.  Vai, nu vreau.

De ziua mea mă voi plimba prin parc fără să  petrec în mod deosebit, voi culege zâmbetele copiilor încătuşaţi de mâinile bunicilor şi privirile încruntate ale concitadinilor am să le pun în buzunar.

 Mă gândeam, oare într-un autobuz câţi kilobiţi de gânduri încap? Am să-i cer eu controlorului de bilete, hardul pentru o zi ca să nu mai meditaţi la griji. Să nu vă uitaţi departe, prin geamurile jegărite, ci aproape, la cel de lângă voi. Nu-i daţi un ghiont, cereţi-vă scuze de-l călcaţi. Întrebaţi-l cum o duce.