Coraline

Just because I’m losing

Doesn’t mean I’m lost

Doesn’t mean I’ll stop.  

Copilăria încetează brusc să-şi mai rotească acele ceasornicarului imensc, atunci când suntem privaţi de ceva. Oamenii sunt ciudaţi. Ne credem toţi nişte maturi, nişte cutii de muşchi pe un şasiu de oase moi. Ne place să avem lucruri şi să nu le folosim,  le ţinem aruncate, prăfuite, iar atunci când le vedem la altcineva, disperăm şi declanşăm nebunul simţ al proprietăţii.

Ca şi copii, credem în povestioare cu zâne, dar ca adulţi credem în adevărate romane, în care fabulosul e la el acasă şi ne imaginăm diferite scenarii în care eroul nostru se transformă în tanc rusesc, imbatabil şi zboară şi moare şi reinvie de un infinit de ori. A, şi mai facem şi yoga citind cărţi şi ne uităm pe youtube sperând că vom învăţa să levităm. Naivilor.

Coraline nu-şi doreşte obiecte, nu-şi doreşte puteri supranaturale şi în niciun caz bani. Îşi vrea doar părinţii înapoi. Îi urăşte pe nebunii care o guvernează. Şi eu îi urăsc ! 

Coraline. nu. e . o . poveste. de . adormit. copiii. e. o . poveste. de.deschis. ochii . adulţilor. !