Paginile mă-nvelesc şi strig şi strig..

Simt aşa, o sufocare din când în când, din gând în gând, din dâmb în dâmb. Dacă asta e ora unui întuneric  total, aş sta şi m-aş holba la pagini ruginite. Dacă e ora unui întuneric imparţial, îmbrăţişează-mă total.

Şi strig..şi strig. şi nu mai e nimic.

“A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare. “

Just because I’m losing

Doesn’t mean I’m lost

Doesn’t mean I’ll stop.  

Copilăria încetează brusc să-şi mai rotească acele ceasornicarului imensc, atunci când suntem privaţi de ceva. Oamenii sunt ciudaţi. Ne credem toţi nişte maturi, nişte cutii de muşchi pe un şasiu de oase moi. Ne place să avem lucruri şi să nu le folosim,  le ţinem aruncate, prăfuite, iar atunci când le vedem la altcineva, disperăm şi declanşăm nebunul simţ al proprietăţii.

Ca şi copii, credem în povestioare cu zâne, dar ca adulţi credem în adevărate romane, în care fabulosul e la el acasă şi ne imaginăm diferite scenarii în care eroul nostru se transformă în tanc rusesc, imbatabil şi zboară şi moare şi reinvie de un infinit de ori. A, şi mai facem şi yoga citind cărţi şi ne uităm pe youtube sperând că vom învăţa să levităm. Naivilor.

Coraline nu-şi doreşte obiecte, nu-şi doreşte puteri supranaturale şi în niciun caz bani. Îşi vrea doar părinţii înapoi. Îi urăşte pe nebunii care o guvernează. Şi eu îi urăsc ! 

Coraline. nu. e . o . poveste. de . adormit. copiii. e. o . poveste. de.deschis. ochii . adulţilor. ! 

“De-aş avea patru dromadere
mi-aş cumpăra un palmier
şi stând sub el într-un hamac”
v-aş povesti tot ce citesc.

Cartea asta e copilul mamei Rusii  şi nepotul eternei Românii .

Ficţiune. Aşa m-aş juca cu voi, mititeilor,  drăgălaşilor, omuleţilor. Vă supraveghez de sus, dictez creşterea unui fir de păr alb şi moartea unei ţări de furnici. Ţin planeta asta pe vârful degetului mic de la mâna stangă. Mă joc cu voi omuleţilor şi râd sarcastic, de zici că am înnebunit.

“Imagini mă tot asaltează din nou, cu o violenţă care mă răscoleşte. (..) Brusc îmi apare în memorie imaginea unui copil care aleargă. În urma lui e o haită de câini sălbăticiţi. Sunt tot mai aproape de băiatul care întră într-un câmp de maci de un roşu aprins.  Băiatul acela sunt eu. (..) Am şase ani şi stau la fereastră”. Locuiesc în Camera Albă.

Sunt instruit ca un poliţist de circulaţie şi vă dirijez pe toţi, maturilor, păpuşelelor şi clovnilor.

Se aude soneria. Mă cobor de pe pervazul geamului, ţopăi un pic să ajung măcar jumătate din înălţimea uşii;  nu reuşesc;  mă urc pe un scaun. E domnul George Arion. Mă aplec maiestuos şi închid uşa cu o privire. 

Nenea George îmi spune, că.. scrie o carte. ” Spune-mi, vrei să fie asasinat Regele Mihai?”    Bang!

“Şah la rege” – George Arion  

 O poveste cu români şi ruşi, SRI şi KGB . 

Fără intervenţia băncii centrale din parc, leul ar fi fost cotat astăzi la 45 de euri lirice. Vând un leu african şi un tigru  siberian la bursa din New York pentru cât mai mulţi euri lirici , sau chiar cancerigeni.  N-am terminat încă cu bugetul pe 2009.  Ne-am întâlnit , iar câţiva prieteni să prezentăm amendamente şi să le respingem şi să le facem de dragul literelor şi cifrelor. Am mers la senat eu şi cu fraţii mei politicieni şi cu burţile noastre şi ne-am tolănit în fotoliile din piele de leu românesc şi ne-am relaxat. Pardon, am votat, negat, abnegat, renegat, am delegat, nimeni,  nimic, niciodată.

N-am pus bani deoparte să vizităm India. În fiecare seară adorm şi călătoresc. Seară de seară. Într-o noapte aveam un kalashnikov în braţe şi eram fiul  mamei Rusii şi mă plimbam cu transsiberianul. Fusesem şi împuşcat. Haha sunt nemuritor. Şi în Vietnam am fost, iar în Iraq mi-am cules din aer de vreo două ori, mâinile şi picioarele. Spielberg ar face un film bun cu mine.   

Aseară cumpărasem un sac de pupici de la magazin pentru vremuri de criză. Dimineaţă, când m-am trezit, era gol. L-au ros şoarecii. 

Pentru visele tale există Visa sau Mastercard. Poţi cumpăra orice. Un zâmbet, o injurătură, o îmbrăţişare sau un şut în  fund, un gând bun sau unul diabolic, un prieten sau un duşman, un elefant sau o gorila, o viaţă sau o moarte. Ar mai fi.. deci visa sau mastercard?

Zilnic îmi pun câte o întrebare. De ce rămânem imuni la lecţiile pe care viaţa le oferă?  Sau care e secretul vieţii? Care e cea mai frumoasă amintire, copil fiind?  Care o fi cel mai frumos lucru de pe Pământ? Şi cel mai frumos animal nu e omul? Sau există mamă mai bună ca a mea? Dar tată? Şi ar mai fi destule..

Am făcut-o şi pe asta. M-am trezit înscris la blogfest şi am mornăit cum mornăi eu dimineaţa ca un grizzly închis într-o cuşcă şi tranchilizat,  când bontănitul alarmei dă cu piciorul în uşa mea la 6 şi mă scoate în şuturi pe poarta din dos ca apoi eu să zgrepţen cu gheruţele,  ca un pisic lângă tocul uşii, iar mai apoi să mă aventurez şi afund ca un motan încălţat, în oamenii mocirloşi de afară , cu ciubotele trase un pic până peste genunchi, . Întreabă-mă ce fac , ca eu să îţi răspund că fac la fel de bine cum arăt.
Sunt un motan şiret şi îmi umblă capul dupa guguştiucării. Erau să mă calce pe coadă astăzi, pe zebră, o armată de cai putere care fornăiau silenţios şi tropăiau perpetuu din momentul când au gustat din iarba de oraş. Evident că le place la ţară.  Stăteam călare pe zebră şi urmăream omuleţul care era la olimpiadă oamenilor normali şi alerga precum un nebun când, brusc i s-a tăiat respiraţia şi s-a făcut roşu. Cei din jur păreau toţi medici şi purtau halate şi ziceau ca în 14 13 14 12 7 2 1 0 secunde vom ajunge la el. Şi cum stăteam cu mâinile în buzunar un fermier se dă jos de pe o mârţoagă şi mă înjură. Trăiţi-ar mama ta scria pe-un nor de fum. Apoi nişte maidanezi comunitari m-au alergat prin cartier dar i-am castrat pe toţi. Şmenozeala e că am deteriorat şi dezonorat acest pamflet de blog, această varză conopidată de cuvinte abracadabrante şi aruncate în absurdistanul româniei.

Nu mă mai certa. Nu e uşor să fii eu. ce faci ai botic? Deloc. ba da ai botic şi încă unul mare. Puţin.

Nu mai călca în bălţi ca un copil, încetează să te mai prosteşti. de ce nu mă laşi? Păi nu te mai las, să pleci. nici nu ştii cât mă bucur. Îmi dai un pup? dar nu poţi să-ţi iei şi singur?

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt aşa şi că nu sunt altfel, că sunt bine şi că nu sunt rău. Îi mulţumesc că mi-a dat şi că nu mi-a luat.

“Dacă ucizi toţi demonii din mine s-ar putea să moară şi îngerii”.  Sunt om şi asta e salvarea mea. Dacă aş fi fost câine, ar fi fost la fel. Aş fi dat vina pe faptul că m-am născut câine. Îi mulţumesc lui Doamne Doamne că sunt om şi că nu sunt urangutan. Lasă drăcuşorii să trăiască în mine şi să se lupte cu îngeraşii. Oricum sunt blânzi şi fără colţi. Hai te rog, gata cu gânduri de 2 lei şi nişte bani mi-ai răspunde. Ovidiu, Ovidel, Ovidelu, Oviduţ, Oviduţ, Ovidică fii cuminte.

Ne-am adunat toţi prietenii, mulţi, puţini, câţi suntem noi aici, în încăperea aceasta, mare mică. Depănăm brontopovestiri, unii sub fumul ţigărilor, alţii deasupra aburului ceaiurilor şi dezbatem bugetul pe 2009. Unii mai beau şi vin roşu şi spun că trebuie să acordăm o delicată atenţia asupra iubirii. Sunt eclipsaţi de pasiune. Alţii spun că trebuie să aspire către o viaţă mai sănătoasă fără tutun. Anul ăsta vom vedea Japonia, Japonia,  Japonia, apoi India, China , iar India. Cu gândul. Şi ne vom plimba în filme şi în cărţi, vom fi eroi sau terorişti. Vom merge şi în viitor şi ne vom întoarce şi în trecut. Îi vom mai împuşca încă o dată pe Ceauşeşti, vom mai trece încă o dată prin comunism şi vom comite din nou acele milioane de crime şi tot rasişti vom fi, îl vom prinde încă o dată pe Saddam şi îi vom alege tot pe Obama şi Băsescu. Vom muri la fel ca omuleţul curajos, mitraliat de glonţul de la MoneyExchange şi îi vom mai lăsa încă o dată pe unii şi alţii să golească depozitul de arme de la Braşov. Apoi îl vom redecora pe un bătrânel post-mortem. Că aşa suntem noi. Alergăm ca nebunii prin viaţă şi ne trezim când am murit.

Dragă lasă-i pe restul. Noi unde o să mergem? Chiar vrei şă ştii? Vom merge exact acolo unde nu merge toată lumea. Nu vom merge la Marea, înghesuiala, Neagră. Poate pe Himalaya să stăm deasupra tuturor. Dă-mi un pup. Ia-ţi singur !

Afără e frumos, ”dar nu prea”. Ploningeşte.

- Omule, devii om.

- Poftim? Dar până acum ce-am fost?

- Doar ştii că nu asta am vrut să zic..Faci 18′

Nu vreau să ştiu. Nu-mi aminti. Nu vreau să ştiu. Vreau să fie ziua mea şi să imi amintesc abia a doua zi că a fost ziua mea , iar tu să mă găseşti întâmplător pe stradă şi să îmi sari în braţe şi apoi să mă cerţi şi în loc de lamulţiani să îmi zici”mi-am făcut griji. unde ai umblat? toţi ai tăi te-au căutat, să nu mai faci asta”. Iartă-mă dragă, că te întreb dar ce a fost ieri? Am găsit o sumedenie de apeluri. N-am vrut să le răspund, pur şi simplu; m-am plimbat. S-a întamplat ceva? A fost ziua ta, prostuţule.. Vreau. Să nu fiu nevoit să zic de zeci de ori “mulţumesc, mulţumesc”. Să nu fiu nevoit să aud sfaturile alea  ”să înveţi măcar la fel ca până acum, să o ţii la fel” . O ţin la fel, dar o ţin pe a mea. Şi să nu vă dau bomboane. Şi să nu vă îmbătaţi şi să fiţi fericiţi că am îmbătrânit ci pentru că aveţi ce bea. Nu.

Hai frate, ce ai, ce-i cu tine?

Nimic..şi cum? începând de ieri răspund în totalitate pentru ceea ce fac? Eu sunt un laş.  Vai, nu vreau.

De ziua mea mă voi plimba prin parc fără să  petrec în mod deosebit, voi culege zâmbetele copiilor încătuşaţi de mâinile bunicilor şi privirile încruntate ale concitadinilor am să le pun în buzunar.

 Mă gândeam, oare într-un autobuz câţi kilobiţi de gânduri încap? Am să-i cer eu controlorului de bilete, hardul pentru o zi ca să nu mai meditaţi la griji. Să nu vă uitaţi departe, prin geamurile jegărite, ci aproape, la cel de lângă voi. Nu-i daţi un ghiont, cereţi-vă scuze de-l călcaţi. Întrebaţi-l cum o duce.

Bulishor de ce eşti trist?
nu ştiu. mi-aş fi dorit-o altfel. şi eu mi-aş fi dorit să fiu altfel. de ce suntem toţi aşa egoişti?
bulishor, toţi suntem egoişti, toţi suntem posesivi.

noi pentru ce trăim ? trăim pentru un zâmbet, trăim pentru o vorbă bună, pentru un sărut pe năsuc, plin de fiori. trăim pentru a dărui celor dragi cadouri, pentru o îmbrăţişare, pentru câteva lacrimi de fericire.
alergăm ca nebunii prin viaţă şi ne trezim bătrâni. hai să fugim prin zăpadă. hai bulgări. hai om de zăpadă. zâmbiţi.
ce falşi suntem. ne mascăm fericirea într-un zâmbet doar ca să părem fericiţi în ceilalţi ochi la fel de nefericiţi. ce te fericeşte mai mult?

vreau să simt că mă nasc în fiecare zi. copilul care am fost şi care încă sunt, omul care eram şi care încă devin nu reprezintă decât renaşteri. renasc în fiecare zi. şi dacă astăzi sunt atât de pasionat de oameni sunt la fel de emotiv şi timid faţă de tine.
ce mic copil sunt.
 ce mă face pe mine fericit? să-mi respect regulile. nu mi-am făcut regulile singur. le-am învatat şi le-am simţit. îmi place să mă străduiesc să îmi fiu fidel mie, să mă respect. mă face fericit un copil, care uimind şi stârnind admiraţia tuturor face eforturi să devină om mare. ce copil frumos.
asumă-ţi omule greşeala. mă preocupă în permanenţă asumarea responsabilităţii pentru ce mi se întâmplă. mai uit câteodată de responsabilitate.
ca oameni, responsabilitatea noastră e să consumăm pur şi simplu iubire. să o amplificăm şi să o dezvoltăm.
lasă-te purtat de ceea ce e mai bun în tine.
“dacă în general mă simt descumpănit la început de un refuz, de o respingere, de o punere la îndoială, după aceea înfrunt situaţia şi mă lupt. şi nu atît pentru a cîstiga, cît pentru a-mi recîştiga respectul faţă de mine însumi.
păstrăm în noi urmele a numeroase situaţii neîncheiate. de-a lungul vieţii, am adunat în noi rănile cauzate de violenţele, umilinţele, decepţiile şi frustrările pe care le-am suferit.
şi tocmai aceste violenţe interne întreţin, menţin deschise rănile acumulate pe parcurs şi sînt cauza suferinţelor prezente, suferinţe care uneori revin atît de brusc şi atît de violent, încît ne surprind.”

trăim pentru mâncare bună, trăim să ne răsfăţăm, să fim răsfăţăţi. ce ne mai place să fim răsfăţaţi.. pentru toate celelalte  există, probabil mastercard. 
lasă astea. hai să păpăm ciocolată. hai prieteni. hai pace.

Moşule m-a rugat mama să-ţi scriu o scrisoare.  M-au rugat mulţi. Toţi cred în tine moşule. Moşule să ştii că nu vreau paltonul ăla de la U.C.B de 7 milioane şi nici sacoul RVL de vreo alte 4 şi nici nu vreau cele 100 de cămăşi Zara. Nu vreau maşină , că nu am încă 18 ani. 

Moşule opreşte puţin timpul să ne simţim toţi tineri. Să ne bucurăm toţi de viaţă , nu doar unii dintre noi. Ia-ne la tine grijile, în sacul tău mare. Bietul de Rudolf. Adu-mi în continuare fericire, adu-mi gânduri bune. Nu doar mie ci şi celorlalţi. Adu-mi calmul tatălui şi învaţă-o pe mama să fie mai puţin alertată. Şi amândurora du-le iubirea mea de aici de departe. Surorii mele mai adu-i câteva cuvinte în buzunărel ca să mă pot înţelege cu ea că e mititică. Nu zic, ne întelegem şi aşa dar ajută-o moşule să crească.

Nu-mi adu mulţi prieteni ci ajută-mă să mi-i păstrez pe cei pe care îi am. Lasă-ne uniţi să pot ţine eu la ei ca să ţină ei la mine. Moşule adu-ne puţină zăpadă să ne bucurăm la săniuş. Şi eu şi cei mai mici. Şi cei mai mari.

Bucură-i şi pe cei sărmani. Adu-le şi lor câteva bucate pe masă.  Vino şi la cei bătrâni. Adu-le zile fericite pe pământ sau lasă-i să plece. Ei nu-şi doresc o viaţă în chinuri.

Pe cei bolnavi să nu îi uiţi. Dă-le compensate, dar trimite-le acasă. Nu îi lăsa să stea de la 2 dimineaţa la rând, în frig. Sigur îţi vor mulţumi. Şi pe cei din spitale moşuşe, lasă-i de sărbători lângă familie, acasă.

Iar celor bogaţi nu le mai adu nimic, ia-le doar grijile şi frica de a nu-şi pierde averea. Adu-le fericire, că sigur n-au avut până acum. Cerşetorilor dă-le câţiva bănuţi dar numai cât să le ajungă de mâncare. Să nu le rămână şi de băuturi tari şi nici de ţigări. Moşule mi-am amintit. Şi Crăciunul trecut te-am rugat să îl rogi pe tata că îl rog să se lase de fumat. M-ai bucura cu adevărat.

Pe cei din închisori nu îi elibera. Mai ţine-i până la anul, dar învaţă-i să se căiască. Şi pe la ţigani du-te moşule, dar învaţă-i să nu-ţi ia din sac.

Şi cretinilor adu-le mintea necesară. Ţăranilor nu le adu BMW. Adu-le o trăsură, ca să renunţe la căruţă. Adu-le căruţă celor cu cinşpămii dă maşini băngoase. Zău că m-ai face fericit. Şoferilor, dă-le jos noua taxă auto.

O rog şi pe Doamna Crăciuniţă să-ţi pregătească o masă delicioasă. Aşa cum îmi place mie.

Moşule nu lăsa fabrica de hârtie să între în recesiune căci n-am să-mi mai termin scrisoarea. Şi pe cei aflaţi în criză, scote-i. 

Învaţă-ne să fim mai buni măcar de acum. Totul are un început.

M-aş bucura măcar ca o persoană să citească scrisoarea. Mă bucur că o citeşte chiar acum.